MECIURI
Vom câştiga simpatia publicului cu jocul nostru
În acest an pentru echipa noastră au debutat mai mulţi jucători noi. Unul dintre ei - Oleksandr Zgura - ne-a împărtăşit primele sale impresii.
- Olexandr, ai reuşit să marchezi la primul meci oficial pentru Dacia. Te-ai aşteptat la un astfel de debut?
- În primul meci au fost prezente unele emoţii. Dar ele au dispărut la prima atingere de balon. Aşa s-a întâmplat că am marcat un gol incredibil, cu toate că am putut face acest lucru şi din situaţii mai simple. Evident sunt satisfăcut pentru golul înscris, dar mai presus de toate sunt mulţumit de întregul succesul al echipei.
- Cum apreciezi startul echipei în a doua parte a acestui sezon?
- Desigur ne bucură faptul că am câştigat cele două partide. Al doilea meci a avut o stare de nervozitate, atât din cauza terenului, cât şi a adversarului, care are în lot jucători buni. Totuşi, cred că rezultate sunt meritate în ambele meciuri.
- Te-ai acomodat deja în echipă?
- Da. Întreg colectivul contribuie la acest lucru. În echipă predomină o atmosferă sănătoasă, toţi băieţii se ajută reciproc, atât pe terenul de fotbal, cât şi în afara lui, în viaţa cotidiană, în situaţiile dificile. Pe unii jucători îi cunosc încă din Ucraina. Atmosfera în echipă este plăcută, astfel că nu au fost probleme cu acomodarea.
- Ce părere ai despre campionatul Moldovei?
- E greu să-ţi faci o părere doar după două meciuri. Deocamdată, spectatorii nu ne bucură cu prezenţa lor în tribune. Sper, că vom câştiga simpatia publicului cu jocul nostru şi astfel să-i atragem la fotbal.
- Cu ce vei bucura fanii noştri în următoarele meciuri?
- În următoarele meciuri voi munci pentru a obţine un loc de titular, iar pe fani îi va bucura toată echipa, pentru că avem un lot unit. Important e să prestăm un fotbal de calitate şi să obţinem doar rezultate maxime.
- Îţi place la Chişinău?
- Am mai fost pe aici, chiar şi în copilărie, atunci când fratele meu mai mare, Serghei, juca la «Zimbru». De atunci, oraşul, bineînţeles, s-a schimbat, devenind mult mai modern şi european, doar că şi preţurile s-au majorat. Oamenii sunt la fel de prietenoşi şi ospitalieri. Mă acomodez, treptat.
- Mulţumesc şi îţi doresc baftă ţie şi echipei.
- Mulţumesc.
ULTIMELE COMENTARII
COMENTEAZA
TOATE COMENTARIILE
- Nu există comentarii





















