NOUTAŢI
O victorie categorică în ultimul meci
Ultima etapă a Campionatului Naţional de fotbal a fost o adevărată sărbătoare pentru suporterii Daciei. Meciul cu FC Tiraspol s-a încheiat cu o victorie categorică a lupilor galbeni, scor final 2:0. Golurile lui Victor Bulat şi Eugen Gorceac au ridicat moralul echipei înainte de partida importantă cu un alt club din Tiraspol, Sheriff în finala Cupei Moldovei, care va fi ultima pentru Dacia în actualul sezon.
Din primele minute ale jocului, lupi au pus stăpînire pe balon şi au păstra iniţiativa pe tot parcursul lui. Abili în atac, dacii au petrecut foarte mult timp în careul advers, creînd faze periculoase la poarta tiraspolenilor. Primul care s-a remarcat a fost Eugen Gorceac, care deja în minutuil 10 a centrat pe cadrul porţii.
Lovitura fostului Academician, a pus startul unor atacuri regulate la poarta lui Serghei Juric. Dumitru Popovici a început cu o lovitură puternică din careu, dar keeperul gazdelor a degajat balonul şi a lăsat scorul neschimbat pe tabela de marcaj.
Lupii nu au fost deloc dezamăgiţi şi chiar au devenit mai insistenţi în jumătatea de teren a adversarilor. Portarul gazdelor a salvat echipa de nenumărate ori. A scăpat uscat din apă şi după ieşirea de unul la unu cu Vasile Guchashvili. Dar în minutul 21, defensiva Tiraspolenilor nu a mai putut face faţă presiunii dacilor: Victor Bulat trece lejer pe flanc de un fundaş care încerca în zadar să-l deposedeze de balon, centrează şi aduce Dacia în avantaj - 1:0.
Lupii nu vroiau nici în ruptul capului să plece din Tiraspol doar cu un singur gol înscris şi continuau să-i aducă mari bătăi de cap lui Juric. Dar încercările lui Bulat, Bursuc şi Guchashvili nu au adus roade.
Primul atac al Tiraspolenilor s-a făcut simţit abia pe la mijloul primei reprize. Аnatol Cheptine îşi încearcă norocul cu o lovitură destul de bună, dar Eugen Matiughin, foarte acrobatic îşi îndeplineşte cu succes misiunea - porţile rămîn intacte. În doar cîteva minute, urmează un alt contraatac rapid al gazdelor, dar şutul lui Dumitru Vornişel a fost perfect parat de Matiughin, scorul rămîne în continuare favorabil echipei noastre.
În mitanul secund, FC Tiraspol ataca disperat dar cam precaut şi nu prea periculos pentru defensiva lupilor. Greşeala gazdelor a fost pedepsită. Bursuc şi-a creat drum pe flancul stîng, i-a pasat ideal lui Orbu, care graţios a redirecţionat balonul spre Eugen Gorceac - 0:2.
ULTIMELE COMENTARII
COMENTEAZA
TOATE COMENTARIILE
- Nu există comentarii





















